- cercetarea ştiinţifică, dezvoltare şi inovare în domeniul tehnologiei informației, calculatoarelor şi automaticii – în forme organizate sau individual – în cadrul Asociaţiei, în cadrul programelor de cercetare ştiinţifică, de inovare şi antreprenoriale la nivel naţional şi internaţional, sau în cadrul unor programe de cercetare şi dezvoltare comune, elaborate cu asociaţii similare din ţară şi străinătate;
- realizarea de proiecte de cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnologiei informației, calculatoarelor şi automaticii şi domenii înrudite, participarea la competiţii naţionale şi internaţionale pentru câştigarea de granturi de cerectare şi dezvoltare;
- activităţi de informare asupra noutăţilor pe plan naţional şi internaţional prin diseminarea de ştiri şi resurse utile în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea şi inovarea din domeniul tehnologiei informației, calculatoarelor şi automaticii;
- organizarea de cursuri de informare şi de specializare în domeniu;
- editarea de publicaţii şi lucrări de specialitate;
- organizarea de conferinţe, reuniuni, grupuri de lucru, simpozioane, sesiuni de comunicări, precum şi alte evenimente de specialitate;
- organizarea de evenimente şi manifestări dedicate strângerii legăturilor dintre membrii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi absolvenţii acestei facultăţi, şi membrii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi industrie;
- organizarea de concursuri cu premii şi atribuirea premiilor Asociaţiei pentru contribuţii deosebite în activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare în tehnologia informației, calculatoare şi automatică;
- elaborarea standardelor de calitate şi criteriilor de evaluare a cercetărilor şi lucrărilor ştiinţifice din domeniul tehnologiei informației, calculatoarelor şi automaticii;
- sprijinirea cercetătorilor şi studenţilor activând în domeniu prin:
- acordarea burselor de studiu, documentare şi cercetare;
- organizarea de concursuri de specialitate şi a unor stagii de perfecţionare profesională, atât în ţară cât şi în străinătate;
- sponsorizări pentru participarea la activităţi de studiu, participare la manifestări ştiinţifice şi publicarea de articole sau cărţi, în ţară şi în străinătate;
- promovarea şi dezvoltarea de produse software şi hardware;
- sprijinirea transferului tehnologic al rezultatelor cercetărilor membrilor asociaţiei prin stabilirea sau facilitarea legaturilor cu companii interesate de aceste rezultate, sprijinirea şi facilitarea activitatilor antreprenoriale;
- realizarea, distribuirea şi comercializarea unor materiale promoţionale personalizate;
- Asociația va desfăşura activităţi de relaţii publice, destinate comunicării dintre comunitatea cercetătorilor în tehnologia informației, calculatoare şi automatică şi guvernanţi, manageri ai economiei, administraţiei sau societăţii, opinia publică, mass-media.